Revolutia O-Zone
O sa incerc sa fac abstractie de euforia montata in majoritatea relatarilor din teren a presarilor autohtoni. In incercarea mea de a prinde o “faramitura” de istorie (vorba unui basarabean), m-am urcat in troleu si m-am dus la Universitate, km 0.
Tot ce doresc este sa fac cateva observatii, unele dintre acestea in contradictoriu cu cele relatate de principalele cotidiene romanesti. Si nu pot fi acuzat ca as putea sa bat campii din cel putin doua motive. Primul este ilustrat de faptul ca nu am nimic de castigat sau de pierdut, iar al doilea este acela ca eu chiar am fost acolo, printre moldovenii din P-ta Universitatii.
Asa ca:
-nu au fost mai mult de 1000 de oameni. Intradevar, daca ii socotesti si pe gura casca de pe la metrou, pe cei ce erau in tranzit sau pe cealalta parte a TNB, se poate ajunge la un numar de 1100 (asta cu tot cu presa prezenta, plus jandarmii). In fine, poate stau eu prost matematica.
- “Revolutionarii” erau impartiti in doua. O grupa mare animata de niste tineri moldoveni (in buza TNB) si una neaosa: Noua Dreapta (grupa mica, chiar langa intrarea in parcarea Intercontinental).

- Aceste doua grupuri interferau tot timpul. Ambele aveau boxe si portavoci. Erai pocnit din doua directii separate cu mesaje diferite. Cu mici exceptii (de odihna) era o harmalaie din care nu intelegeai nimic.
- Niste cuvinte ale celor care vorbeau la microfonul grupei mari catre multimea adunata m-au lovit ca directa lui Doroftei: “Multumim fanilor nostri din Bucuresti!” sau “Multumim galeriei care ne sustine!”.
- Studentii moldoveni, cel putin langa cei care am stat erau mai preocupati de orarul mijloacelor de transport publice, in sensul ca era foarte important de stiut pana la ce ora circula metroul.
- Locatie neispirata a tribunei revolutionarilor. Deasupra lor tronau doua afise uriase a Teatrului National cu “Molto, Gran’impressione” si “Ultima ora”. Poate si de asta, imaginile din presa evita tribuna de la TNB.

Fara sa incerc sa minimalizez ceva din aceasta initiativa moldo-romaneasca, trebuie sa spun insa ca toata povestea din P-ta Universitatii mi s-a parut trasa de par, fortata. Pe de o parte e de inteles daca incerci sa te pui in pielea lor. Cand te obisnuiesti cu o viata mai buna (cazul modovenilor veniti la studii in Romania), incepi sa cam uiti realitatea de acasa.
Mi s-a confirmat o convingere personala, anume ca revolutiile nu se fac niciodata in deplasare, intotdeauna doar pe teren propriu!
Hai Basarabia!
Esti jalnic, mestere.
Daca ai si reusi sa detaliezi, am fi toti mai castigati. Pana atunci, numai de bine.
gascane, persisti in eroare. ce se intampla la ei e ca la noi acum 19 ani (iunie ’90), n-are treaba cu decembrie obzeshnoo. si-anume, o minoritate semnificativa, dar minoritate, moari di shiuda ca majoritatea i-a votat de bunavoie si nesilita de nimeni – in afara de prostie si dezinformare – pe comonisti.
scuza cu lipsa de informatie si de creieri care i-a facut sa voteze asa exista in continuare, dar fatza de 1990, pana si la sugubeti au mai patruns internetul, televiziuni di pisti prut etc.
pe de alta parte da, revolutia se face cu parul. si cu creierul. deci dai foc la parlament, la presedintie si pe urma mergi la negociat cu voronin sa te la se si pe tine la tembelizor. curata tampenie. n-au invatat nimic din istorie – la televiziune trebuia sa fi intrat din prima, sa nu-i mai lase sa dea diesiene animatie cand jos in strada era macel.
“Semeni vant, culegi furtuna” zice romanul, si mare dreptate are. Ne implicam intr-o discutie care nu ne priveste defel. Nici macar studentii moldoveni de aici nu vor unire, revolutie sau alte prostii deastea, ei vor pur si simplu sa fie lasati sa respire si .. papica la ei acasa nu via italia. Daca insistam noi, niste indolenti cu propria istorie sa pozam in mari sustinatori ai unei cauze pe care nu o intelegem riscam sa o luam tot noi peste bot. Noroc ca din lene sau ignoranta Romania nu are nici o implicare in actiunile de la Chisinau.
btw… nu pot sa nu observ cat de stupizi sunt cei de la RTV si Antena 3. Nu au o imagine de la fata locului dar isi dau cu parerea de doua zile … jenibil. Mai vorbim si aceasi limba cu ei.
“Adevarul este pe undeva pe aproape”, dar niciodata nu putem da de el… asta ne este soarta, ma uit la copii astia basarabeni care au venit in Universitatii si pot sa va zic 2 lucruri:
1. cu siguranta ei in Romania nu o duc mai bine daca ar fi stat acasa….este vorba doar de perceptia pe care o au traind aici printre noi….incearca si tu sa mergi in franta la studii, sa stai departe de ai tai 4 unii 8 ani, sa traiesti intr-un camin cu 50 euro/luna sa ai posibilitate sa vii in Romania doar de 2-3 ori pe an, si atunci ai sa gandesti cum e sa fii student basarabean in Bucuresti, in schimb perceptia pe care o ai traind in Paris iti va schimba modul de gandire…..
2. actele de huliganism care se petrec la Chisinau sub drapelul Romaniei si UE va pune una poate chiar doua bile negre pentru Romania in fata lumii.
Ce am vazut eu in Bucuresti este o manifestare pasnica, asa a fost la inceput si in Chisinau, si ma duce gandul ca devastarea cladirilor guvernamentale sunt o provocare.
De acord cu tine si departe de mine intentia de a insulta vreun student basarabean. Ceea ce am scris a fost impresia la cald, direct din locul in care am fost. Fata de aspectul legat ca in Romania e mai bine (ok, exista si o doza de subiectivitate) m-am bazat pe cele spune de niste prieteni foarte buni de-ai mei din Rep. Moldova. Intr-adevar, unii dintre ei si muncesc, pe langa studii, si castiga foarte bine – fiind si oameni extrem de destepti, chiar cu mult peste media noastra.
Si ei mi-au spus: “In Romania este infinit mai bine decat in Chisinau. Insa, departe de ceea ce se intampla in Franta, Germania sau Italia. Atuurile de aici sunt mai mult de ordin emotional si relational. Practic, nu ne deosebim prea mult intre noi”. Asta am vrut sa spun, nu ca in Romania au vazut ptr. prima data scara rulanta sau becul cu incandescenta.
Multumesc ptr. opinia ta. Cele bune, Titus.
Daca mai vroiati confirmari de maine e nevoie de viza obligatorie pentru a intra in Republica Moldova. De rasul curcilor. Ba Basescu, trezeste-te mancalar ca se distreaza baietii aia cu noi .. :D